Realitatea cruda

Imbatranesc brusc, irevocabil, atunci cand, trecand pe langa un prieten imaginar, intorc capul intr-o parte prefacandu-ma a nu-l vedea pentru a evita stinghereala momentului.
Cand alura lui blanda si bonoma nu ma indeamna sa il trag de mana, ci imi aduce in jur un vag val de nostalgie pentru clipele proaspete ale camaraderiei noastre.Problema cu prietenii imaginari e ca nu se maturizeaza in acelasi timp cu mine.
Ei poarta in continuare intr-un cufar de care nu se despart niciodata cele mai luminoase ganduri si nastrusnice ambitii ale mele, iar cand le scot la iveala ca pe o taraba (si simt ca fac asta manati de cele mai bune intentii) imi dau seama de zadarnicia lor si de naivitatea mea, de temeri, comoditati si de un lung sir de motive care m-au facut sa le abandonez.
Si de aia, atunci cand trec pe langa un prieten imaginar, imi ridic gulerul si ma prefac a fi inabordabila.
Si, de altfel, nu exista prieteni imaginari. Exista doar prieteni reali.