TUTTA LA VITA E FUORI
In cartea sa,”Inteligenta emotionala”, Daniel Goldman citeaza un caz istoric privind cercetarea modului cum se face procesarea informatiilor vizuale la maimute. In aceast studiu,unei maimute tinere cu vedere perfecta, i-a fost bandajat un ochi pe timpul perioadei de dezvoltare a deprinderilor vizuale, la varsta de aproximativ 8 luni. In urma acestor cercetari s-a descoperit ca desi ochiul caruia acum i se luase bandajul putea vedea, nu putea face distinctiile si deosebirile pe care celalalt ochi le putea realizea.
Ochiul care fusese bandajat nu putea distinge viteza, distanta, culorile, relatiile si asa mai departe in comparatie cu abilitatile ochiului nebandajat.Acele parti ale creierului care controleaza dezvoltarea vizuala aveau nevoie constanta de un stimul pentru a ajunge la potentialul lor maxim.
Fara indoiala ca acest lucru este valabil si pentru dezvoltarea celorlalte simturi asa cum este si in acest caz pentru simtul vazului. Si totusi in unele case si in multe scoli din lume se poate constata o acuta absenta a stimulilor senzoriali. Si dezvoltarea creierului unui copil necesita mai mult timp pana ajunge la o capacitate maxima decat cea a unei maimute, durand ani mai degraba decat luni de zile.
Exista o scoala in Ancona, pe coasta estica a Italiei. Culorile sterse, neinteresante au un efect deprimant instantaneu. La un metru inaltime, peretii sunt de un kaki militaresc plictisitor, alaturi linia fiind de un bej sters. Nu este nici macar o singura opera de arta pe nici un perete din nici un spatiu public, sali sau coridoare, a unor artisti. .Scoala are farmecul unei morgi.
Nici in clase lucrurile nu stau mai bine. In afara de orare se observa lipsa oricarui stimul vizual de pe pereti. Este unul dintre cele mai deprimante medii. Se simte de departe si tristetea celorlalti.
Numai cand parasesti cladirea in momentul inserarii, trecand prin aceleasi usi duble,groase de sticla prin care intri, se observa reactia pe care o starnise la elevi atmosfera apasatoare din scoala. De o parte si de alta a usilor,elevii au umplut peretele cu sprayurile lor. Ei au realizat niste graffiti-uri frumoase pe ambele parti ale intrarii, colorate, pline de imaginatie si foarte expresive.
Si chiar in centrul desenului de pe partea stanga se aflau niste cuvinte in italiana:
“Tutta la Vita e Fuori.”
“Toata viata se afla afara”
In cartea sa,”Inteligenta emotionala”, Daniel Goldman citeaza un caz istoric privind cercetarea modului cum se face procesarea informatiilor vizuale la maimute. In aceast studiu,unei maimute tinere cu vedere perfecta, i-a fost bandajat un ochi pe timpul perioadei de dezvoltare a deprinderilor vizuale, la varsta de aproximativ 8 luni. In urma acestor cercetari s-a descoperit ca desi ochiul caruia acum i se luase bandajul putea vedea, nu putea face distinctiile si deosebirile pe care celalalt ochi le putea realizea.
Ochiul care fusese bandajat nu putea distinge viteza, distanta, culorile, relatiile si asa mai departe in comparatie cu abilitatile ochiului nebandajat.Acele parti ale creierului care controleaza dezvoltarea vizuala aveau nevoie constanta de un stimul pentru a ajunge la potentialul lor maxim.
Fara indoiala ca acest lucru este valabil si pentru dezvoltarea celorlalte simturi asa cum este si in acest caz pentru simtul vazului. Si totusi in unele case si in multe scoli din lume se poate constata o acuta absenta a stimulilor senzoriali. Si dezvoltarea creierului unui copil necesita mai mult timp pana ajunge la o capacitate maxima decat cea a unei maimute, durand ani mai degraba decat luni de zile.
Exista o scoala in Ancona, pe coasta estica a Italiei. Culorile sterse, neinteresante au un efect deprimant instantaneu. La un metru inaltime, peretii sunt de un kaki militaresc plictisitor, alaturi linia fiind de un bej sters. Nu este nici macar o singura opera de arta pe nici un perete din nici un spatiu public, sali sau coridoare, a unor artisti. .Scoala are farmecul unei morgi.
Nici in clase lucrurile nu stau mai bine. In afara de orare se observa lipsa oricarui stimul vizual de pe pereti. Este unul dintre cele mai deprimante medii. Se simte de departe si tristetea celorlalti.
Numai cand parasesti cladirea in momentul inserarii, trecand prin aceleasi usi duble,groase de sticla prin care intri, se observa reactia pe care o starnise la elevi atmosfera apasatoare din scoala. De o parte si de alta a usilor,elevii au umplut peretele cu sprayurile lor. Ei au realizat niste graffiti-uri frumoase pe ambele parti ale intrarii, colorate, pline de imaginatie si foarte expresive.
Si chiar in centrul desenului de pe partea stanga se aflau niste cuvinte in italiana:
“Tutta la Vita e Fuori.”
“Toata viata se afla afara”
Va suna ca si cum ati fi trecut si voi pe acolo candva?
